You are currently viewing Cât de mulțumită ești de aspectul real al tenului tău?

Cât de mulțumită ești de aspectul real al tenului tău?

Pielea este cel mai mare organ al omului, probabil că știi deja acest lucru. La fel cum știi că ea este într-o continuă dezvoltare și schimbare, se regenerează la fiecare 27 de zile și duce același drum spre maturizare ca și noi.

De-a lungul vieții, tenul nostru trece prin diferite etape, fericite sau mai puțin fericite, adună semne pe care le vezi în fiecare zi și pe care, uneori, le privești cu recunoștință, le studiezi atent în pozele de pe telefon în timp ce îți promiți că vei avea mai multă grijă de tine, alteori, le estompezi cu make-up sau le declari război.

Frumusețea tenului tău este naturală!

Vestea mai puțin bună de astăzi este că nu există vreun instrument magic care să oprească în loc etapele în care tenul se maturizează și trece odată cu tine prin viață.

Vestea bună este că nu e deloc sănătos să îți dorești să oprești timpul în loc. Nici pentru tine, nici pentru tenul tău. Frumusețea nu este despre a arăta mereu ca la 20 de ani. Nu este despre a avea un ten absolut perfect întins sau un zâmbet minunat, dar fără expresie. Nu este despre a arăta zi de zi ca într-un pictorial. 

Când te uiți în oglindă, poți observa caracteristicile pielii tale până în cele mai mici detalii. Tenul tău are textură specifică, are linii, riduri fine sau mai pronunțate, are pete pigmentare și roșeață pe alocuri. Tenul tău este mixt, uleios, uscat sau suficient de echilibrat. Toate trăsăturile tenului sunt acolo nu pentru a-ți sublinia imperfecțiunea, ci pentru a-ți pune în valoare unicitatea. Frumusețea pielii tale, a tenului tău este naturală, reală și depinde doar de tine să o accepți cu toată realitatea ei. 

Moduri prin care poți îmbunătăți aspectul real al tenului tău:

Obișnuiește-te să ai un stil de viață cât mai sănătos!

Felul în care ai grijă de corpul tău influențează fiecare parte a sa, iar pielea, așa cum am stabilit de la început, este cel mai mare organ. Un stil de viață care să nu lase semne neplăcute pe tenul tău nu se rezumă doar la alimentație, sport și somn, deși acestea par a fi componentele esențiale. Pentru a te maturiza frumos trebuie să îți însușești obiceiuri bune care vin din grija pentru corp, dar și pentru minte și suflet.

Eliberează stresul și găsește modalități de a te alimenta cu energie pozitivă!

Poate ai observat că femeile care trăiesc împăcate cu ele însele au cel mai neted ten. Cel mai bun exemplu în acest sens sunt măicuțele din mănăstiri, care au o viață izolată de ceea ce noi considerăm stres cotidian. Cu siguranță, aceste femei nu folosesc metode invazive sau minim invazive de corectare a aspectului, ci secretul lor este că nu se îndepărtează de la modul de viață absolut natural.

Protejează-te de factorii de mediu!

În jurul tău, sunt mai mulți factori cu influențe negative asupra pielii. Soarele, vântul, poluarea din aer îți afectează tenul.

Toamna este bine să fii atentă, de exemplu, la schimbările de temperatură care au o influență negativă asupra tenului. Pentru că zilele sunt capricioase, ai parte de dimineți friguroase și după-amiezi cu soare blând, pielea este forțată să se adapteze brusc temperaturii fluctuante. Rezultatul este o piele care are tendința să se usuce, să nu se hidrateze bine și să favorizeze adâncirea liniilor fine sau a ridurilor.

Nu uita nicio zi de rutina ta de frumusețe!

Este adevărat că pielea se regenerează, dar nu înseamnă că după fiecare ciclu de refacere ai o nouă șansă pentru a o lua de la capăt. Orice rutină de îngrijire, oricât de simplă ar fi și de rapidă, are rezultate doar atunci cand este făcută constant. Rutina zilnică de frumusețe, chiar și atunci când constă doar în curățarea tenului și aplicarea unei creme adaptate tipului de piele, aduce rezultate mult mai vizibile decât produsele cu acțiune rapidă folosite neregulat.

Observă-ți cu atenție tenul pentru a înțelege mai bine cum să îmbunătățești aspectul real al acestuia!

Pentru a te orienta către produsele potrivite pentru tine, trebuie să determini cât mai corect tipul tău de ten. Ideal este să ții cont de două aspecte: cel genetic (gândește-te ce fel de ten au femeile din familia ta, de exemplu, mama și bunica, dar și ce stil de viață adoptă ele) și non-genetic (ia în considerare caracteristicile tenului care sunt date de sănătate, starea ta hormonală, alimentația zilnică, mediul exterior, stilul de viață).

Dacă nu ai reușit încă să te hotărăști care este tipul de ten pe care îl ai, Instant Effects îți vine în ajutor cu un test simplu pe baza căruia vei afla care sunt produsele potrivite pentru a avea o piele sănătoasă, hidratată și fermă.

Click aici pentru a începe chiar acum să îți cunoști mai bine tenul!

Folosește produse de calitate!

Ca să fii de folos cu adevărat tenului tău, înțelege-i cât mai bine nevoile și alege produse cosmetice care i se potrivesc în funcție de particularitățile sale. Instant Effects îți oferă produse de îngrijire cu formule sigure, fară parabeni, fară gluten, create cu grijă pentru tine și pentru mediul în care trăiești, în ambalaje reciclabile, ne testate pe animale.

Astăzi, uită-te în oglindă și dă-ți măștile jos fără să te temi de ce vei descoperi! Privește-te cu admirație și conștientizează că pentru a putea avea grijă cu adevărat de tenul tău trebuie mai întâi să îți accepți realitatea. Iar realitatea este că pielea ta este frumoasă când ai grijă de ea.

Lasă un răspuns